simt inca in nari abur de emotie si caldura aplauzelor in palme...
a trait un moment magic. am fost la circ.
sunt poate hormonii de sarcina, sau poate asa sunt eu, suflet de artist pe undeva prin strafunduri care se cutremura si freamata la orice forma de exprimare artistica.
am fost la circ, dupa cum spuneam, impreuna cu spiridusii si tati al nostru. ne-am pornit cu un entuziasm limitat, ca sa spun asa, aproape inexistent. o vreme rece de mijloc de octombrie, intr-un oras parasit, cu copaci zgribuliti si masini grabite.
wiener cirkus.
o cupola micuta si muzica de ambianta din anii 50, cativa ponei scosi intr-un tarc spre deliciul copiilor. o tanti batrana la casa. un clovn la intrare. si...
in spatele musamalei rosii, innodata cu snururi groase de plastic... incepe magia!
in intunericul cupolei se auzeau doar glascioare de prichindei incantati de lumina misterioasa ce invaluia arena. covorul rosu, stelutele albe, reflectoare jucause.
si-apoi a inceput spectacolul. aveam lacrimi in ochi, dupa cum am si acum cand imi amintesc. nu tin minte sa ma mai fi atins vreodata atat de profund intrarea in scena a unui clovn. sufletul spectacolului.
citeam o fericire stranie in ochii lui bruno. fascinat, dadea din capsor, dansa pe scaun, traia momentele. uneori nu artistii erau interesanti, ci ceea ce se intampla in spatele scenei. artistii si animalele intrau in arena prin stanga noastra, sau direct sub nasucul lui. s-a amuzat copios. striga "bravo" si aplauda, cateodata spontan, cateodata inghiontit. era atat de furat de peisaj si atat de dezamagit can se termina vreun numar...
sacha ... el descoperea pentru prima data un spectacol in adevaratul sens al cuvantului. si ce apreciere mai grozava ii trebuie unui spctacol altul decat ochii scufundati in mirarea lumii ai unui copil fermecat?
am plans - probabil ca lumea ma credea nebuna - si cu greu m-am putut stapani la final sa nu ma ridic in picioare si sa aplaud la scena deschisa. nu se face... flamanzii sunt rigizi si nu stiu nici sa aplaude, nici sa se manifeste... si ce satisfactie mai mare pot avea circarii decata tunci cand aplauzele se succed in valuri?
o mana de oameni, un suflet imens, o pasiune care acopera cu succes toate imperfectiunile sau poticnelile, o dedicatie cum rar ti-e dat sa mai traiesti in zilele noastre, o strangere de mana la final din partea directorului de circ si a clovnului. sunt convinsa ca toate astea ii vor ramane cel putin lui bruno in suflet.
ii doresc din inima sa iubeasca artistii de circ, sa-i aprecieze si sa nu-i fie teama sa traiasca alaturi de ei, mereu cu aceeasi ochi de copil si suflet pur, neintinat de spiritul comercializant al vietii cotidiene, toate aventurile sub cupola...
printre lacrimi, la iesire, cu barba tremuranda de emotie si apreciere si neputinta - caci nu aveam nici un alt mod la indemana de-a-mi arata aprecierea si recunostinta pentru momentele magice traite, am ingaimat un :"c'a ete tres impresionant!"si as fi vrut sa adaug atatea!
a fost o picatura de sirop de zmeura, preparat cu atata grija, dragoste si pasiune de bunica pentru nepoteii ei, balsam pentru sufletel in zilele reci de iarna, intr-un vartej de coca-cola cotidian...
a trait un moment magic. am fost la circ.
sunt poate hormonii de sarcina, sau poate asa sunt eu, suflet de artist pe undeva prin strafunduri care se cutremura si freamata la orice forma de exprimare artistica.
am fost la circ, dupa cum spuneam, impreuna cu spiridusii si tati al nostru. ne-am pornit cu un entuziasm limitat, ca sa spun asa, aproape inexistent. o vreme rece de mijloc de octombrie, intr-un oras parasit, cu copaci zgribuliti si masini grabite.
wiener cirkus.
o cupola micuta si muzica de ambianta din anii 50, cativa ponei scosi intr-un tarc spre deliciul copiilor. o tanti batrana la casa. un clovn la intrare. si...
in spatele musamalei rosii, innodata cu snururi groase de plastic... incepe magia!
in intunericul cupolei se auzeau doar glascioare de prichindei incantati de lumina misterioasa ce invaluia arena. covorul rosu, stelutele albe, reflectoare jucause.
si-apoi a inceput spectacolul. aveam lacrimi in ochi, dupa cum am si acum cand imi amintesc. nu tin minte sa ma mai fi atins vreodata atat de profund intrarea in scena a unui clovn. sufletul spectacolului.
citeam o fericire stranie in ochii lui bruno. fascinat, dadea din capsor, dansa pe scaun, traia momentele. uneori nu artistii erau interesanti, ci ceea ce se intampla in spatele scenei. artistii si animalele intrau in arena prin stanga noastra, sau direct sub nasucul lui. s-a amuzat copios. striga "bravo" si aplauda, cateodata spontan, cateodata inghiontit. era atat de furat de peisaj si atat de dezamagit can se termina vreun numar...
sacha ... el descoperea pentru prima data un spectacol in adevaratul sens al cuvantului. si ce apreciere mai grozava ii trebuie unui spctacol altul decat ochii scufundati in mirarea lumii ai unui copil fermecat?
am plans - probabil ca lumea ma credea nebuna - si cu greu m-am putut stapani la final sa nu ma ridic in picioare si sa aplaud la scena deschisa. nu se face... flamanzii sunt rigizi si nu stiu nici sa aplaude, nici sa se manifeste... si ce satisfactie mai mare pot avea circarii decata tunci cand aplauzele se succed in valuri?
o mana de oameni, un suflet imens, o pasiune care acopera cu succes toate imperfectiunile sau poticnelile, o dedicatie cum rar ti-e dat sa mai traiesti in zilele noastre, o strangere de mana la final din partea directorului de circ si a clovnului. sunt convinsa ca toate astea ii vor ramane cel putin lui bruno in suflet.
ii doresc din inima sa iubeasca artistii de circ, sa-i aprecieze si sa nu-i fie teama sa traiasca alaturi de ei, mereu cu aceeasi ochi de copil si suflet pur, neintinat de spiritul comercializant al vietii cotidiene, toate aventurile sub cupola...
printre lacrimi, la iesire, cu barba tremuranda de emotie si apreciere si neputinta - caci nu aveam nici un alt mod la indemana de-a-mi arata aprecierea si recunostinta pentru momentele magice traite, am ingaimat un :"c'a ete tres impresionant!"si as fi vrut sa adaug atatea!
a fost o picatura de sirop de zmeura, preparat cu atata grija, dragoste si pasiune de bunica pentru nepoteii ei, balsam pentru sufletel in zilele reci de iarna, intr-un vartej de coca-cola cotidian...
