caprices des dieux

caprices des dieux:)

asa se numeste fotografia:) facuta sambata trecuta, intr-un shopping in viteza, cu doi mici maraiti, cu doi mari transpirati. dar eu ma bucur ca am avut inspiratia sa ne lasam fotografiati. e una din raaaaaaaaaaaarele fotografii impreuna!

7 saptamani

Christosa Inviat! (pe alocuri, unde nu s-a intamplat inca, se petrece saptamana viitoare, dar traind intr-o tara catolica, iata, sarbatoresc un Paste care nu e al meu... dar oare cate nu fac inca din instinct de supravietuire intr-o lume ostila, inchisa veneticilor, in care ori esti ca ei , ori esti impotriva lor...)

nu avem poze, nu gasim incarcatorul aparatului...

pt saptamana nr7, numai de bine.

sambata trebuie sa fi fost vreo 75 de kilograme pe cantar; scapasem de niste ragaieli infioratoare cu damf de oua clocite (eu si acum mai spun ca nu a fost gastro ci pur si simplu mi-a putrezit mancarea in stomac), insa dupa umplutura de pui inexistent, executata la tava, halita cu ceapa verde si asezonata cu oua de ciocolata fara oprire - deduc ca se apropie perioada x a lunii - aceleasi ragaieli infioratoare imi dau de stire ca stomacul da rateuri...dar, de e bine, de nu , nu ma simt deloc cu musca pe caciula.

n-am mai facut sport. n-m avut cand si in ultimele 3 zile... nici unde.

incap insa in faimoasa uniforma noua, in sarafanul care nu exista in marimea mea.... deci...44 si am sarafan la uniforma. asta merita sarbatorit cu cioco.

sacha scapa de bube. si sta singur in picioare. nu paseste, sta in echilibru si se amuza de marea lui realizare.

bruno... a facut caca pe el, in camera, a manjit covorul, l-a muruit, s-a sters de plapuma, si-a lins degetele, s-a colorat pe puta goala, si-mi radea cu gura pana la urechi in timp ce facea pisu pe covor intr-un cerc perfect rotund... l-am smucit si l-am plesnit, evident.... imi iesisera ochii din orbite si inca mai miroase in casa...

domnul sot e neatins, pur, neprihanit de bube sau de diaree. sa speram ca ramane asa:)

si...

gata

inceputul sfarsitului...

cand seara, pe intuneric, te dai jos din pat si calci peste jucaria zornaitoare a celui mic, pe care n-ai trantit-o in cutia potrivita la momentul potrivit, si cand simti ca te trec transpiratii multe si reci si prin pliurile cele mai nebanuite de piele inntr-un efort extraordinar sa te abtii macar pana ajungi la toaleta... ei, atunci, fix in momentelul in care sfincterul ameninta sa se relaxeze, iar tu te opui vehement, strangand din dinti, inclestand falci, incruntand sprancene, atunci, in fractiunea aceea de secunda... stii ca te-a lovit enteroviroza!

si ca e doar inceputul sfarsitului...

si ca ai sa petreci o noapte de neuitat pe capacul de la toaleta, fie sezand, fie contemplandu-l (depinde de bafta fiecaruia), dar ca pana la urma, tot tu esti castigat!

dupa asa o noapte aventuroasa, cantarul meu arata 75kg! sa mor de invidie si de crampe abdominale! cand m-am catarat pe el, la nimereala, ma asteptam la ceva spectaculos (gen un kil doo) dar nu 3! si nu fara oprire!

dar nici nu-mi imaginasem ca sacha cu bubele lui proverbiale de copil de la casa de copii rontait de varicela, nu va inchide ochi pe ochi toata noaptea, si nici ca a doua zi eu n-am sa ma pot odihni deloc. o data pentru ca m-au suant de la servici si le-am zis ca nu merg ca-s bolnav si s-au ofuscat, si m-am enervat. doi, pentru ca a trebuit sa merg la doctor si eu as fi preferat sa dorm sa scap de senzatia de lovitura cu leuca, trei... ca sacha nu a gasit de cuviinta sa se culce. si cand a facut-o in sfarsit, la 9.40, a uitat sa-mi lase scris ca va depasi cele doua ore obisnuite, si deci ca as fi putut sa incerc sa mai dorm si eu nitel...

si p-orma... vesti proaste din europa de est, din urbe de la mama...

dar despre asta, nu discutam.

pana una-alta, traiasca enteroiroza, si vocea mea pe cale de disparitie:)

6 saptamani

si ca orice poveste de "dragoste", odiseea balonului are si ea momentele mai putin fericite... sau mai degraba atat de nefericite incat ma mana de la spate cu biciul sa ma urc pe bicileta si sa merg la sala. pentru ca daca fizica nu ne ajuta, stiinta ramane neputincioasa, tot ce mai ramane de facut e sa tragem tare pe psihic.

uneori, cand ma recitesc, am senzatia ca scriu blogul unei obsedate, cand in fond, dac as fi cinstita cu mine, as recunoaste ca pentru mine situatiile, lucrurile si oamenii, pot fi doar albi si negri.

azi sunt un om negru. toata saptamana am fost, si balonul, o bulina neagra. si cantarul... un hau imens si nedescris de negru.

adanc, foarte adanc, in stafundurile eu-lui meu, stiu - dar nu e pentru toate zilele, si deci maine am sa neg cu aplomb - ca cer uneori prea mult, alte ori prea putin de la mine, ca sunt in general o perfectionista care frizeaza frustrata clasica, inconsecventa si enervanta - si ca, in zile ca cele pe care le-am trait saptamana asta, imi vine sa cred ce-mi repeta mama ca o mica chinezoiaca ce nu este:"eh, mama, lasa ca vezi tu ca se pune totul inapoi!"

de o saptamana cantarul sta... acul e intepenit, ba mai mult, indrazneste sa urce din nou spre 79.

ca sa nu stau cu mainile in san, mi-am obligat domnul sot sa-mi cumpere echipament de sala, sa ma ia de mana, sa ma duca acolo, sa ma astepte si sa ma laude pe urma pentru cele 327 de calorii cheltuite cu intelepciune pe masinarii cardio, sa imi ridice statuie ca a doua zi, libera fiind, m-am dus singura, si ca azi, - el inca nu stie - am scos bici de camera de la naftalina si-am tras de pedale vreme de 20 de minute pana ce mi-a sarit ritmul cardiac in tavan...

dar nu stie nici ca in prealabil am mancat seminte, am infulecat salata de fructe, salata de paste (evident peste cele 150 de grame regulamentare, caci porcul meu de stomac, sau stomacul meu de porc mistret pare ca se largeste suficient cat sa ma scoata din sarite si sa nu ajung din nou la senzatia de saturatie) si nici ca imi vine sa mananc incontinuu...

iar ca sa fiu convinsa ca am scuze, am facut o lista cu ce se intampla de o luna incoace in viata mea:

1. m-am intors la serviciu, la ore de munca total aiuristice cu treziri in toiul noptii;

2. bruno si sacha au trecut de manuta prin bronsita, streptoocc, otita, dinti, gastroenteroviroza. tocmai incheiem ultimul episod de voma si diaree la bruno, cu o cura de motilium...(tin sa multumesc pe aceasta cale pediatrei careia am sa-i ridic statuie in fata casei pentru toate explicatiile care mi le da ca la tembeli, dar de care am atata nevoie!)

3. am rezervat o vacanta... si nu prea ni se arata din ce o plati. caci de-ar fi dupa mine, as renunta la ea, dar...mi-ar parea rau pe urma.

4. am atacuri de panica in parcarea aeroportului. de cate ori se ridica un cargo deasupra capului meu sunt convinsa ca pica... se prabuseste peste mine iar eu nu apuc sa le spun copiilor cat de mult ii iubesc...

concluzie: astenia de primavara exista, imunitatea e scazuta la iesirea din iarna, lipsa somnului ingrasa sau cel putin opreste procesul de slabire, frustrarea generala nu lasa timp pentru o partida de sex reusit:)

carpe diem!