cu dor de-acasa in suflet, de copilaria mea, de iarna mea pe ulite si pe dealuri, imi sterg o lacrima si un suspin, si plang in suflet dupa zilele mele, doar ale mele, cand eram copil fericit. asteptam craciunul cu sufletul la gura, ma uitam pe geam in fiecare dimineata sa caut zapada, verificam balconul sa vad daca mosul a lasat bradul in trecere...
sunt mama la randul meu, si ma stradui ca mos craciun sa fie generos. traiesc luna decembrie intr-o continua cautare pentru cadoul potrivit, pentru cei mai extraordinari copii din lume. le impachetez frumos, in ambalaje stralucitoare, cu fundite colorate.
dar sunt printre straini. proprii mei copii sunt straini. nu au suflet romanesc, nici macar numele nu suna romaneste. sunt naturalizati si perfect adapatati lumii lipsita de culoare si vitalitate in care s-au nascut. imi vorbesc limba, ultima reduta. care pierde si ea teren pentru ca la scoala nu e voie sa vorbeasca alta limba decat flamanda. dar macar sunt fericiti in constrangerile lor. nu simt dorul de sarbatori care ma macina azi. si nici dorul de mama... care e langa ei. a mea e departe, singura, intre patru pereti, asteptand un telefon de departe. sau poate doua. fratele meu e si el peste mari si tari, in mijlocul oceanului, undeva in marea chinei. si sotia lui ii duce dorul.
ascult colinde si as vrea sa simt miros de prajituri facute in casa, de sarmale care fierb.
din motive organizatorice, a mirosit a sarmale ieri, iar prajiturile sunt de cumparat. bradul e facut de de doua saptamani, felicitarile trimise la inceputul lunii. am mai adaugat o ghirlanda de lumini in pom, am agatat luminite peste tot, am aranjat lumanari prin casa, am cumparat lumanari pentru exterior, ca mosul sa gaseasca mai usor intrarea...
si ma doare ca sotul nu e crestin. e singurul moment din an cu care nu ma pot impaca, pentru ca nu ne putem bucura impreuna cu aceeasi intensitate.
ascult hrusca, am sa beau o cana de vin fiert si am sa continui sa oftez... mi-e dor de tine, mama...
Craciun fericit!
