precum molia

precum o molie obosita de ros gauri de nesomn toata noaptea, m-am scoborat la felinarul bucatariei si ocup in mod fraudulos cafetiera. asemenea moliei, lovita subit de o miopie avansata, nu nimeresc butonul on-off care sa-mi lumineze orizonturile inecate in ceata iernatica din gradina. in urechi, colinde de vaicareli si maraieli ale unui pui ce n-a invatat nici la 8 luni si o saptamana si doua zile, ca noaptea se doarme, nu se dezbat probleme importante pe varii tonalitati innebunitoare.
sorb o gura de cafea si-o plimb bine prin cavitatile avide de licoarea fierbinte, increzatoare ca cea din urma le va reda simturile si ca papilele dezmortite vor incepe ziua cu entuziasmul celui care-si ia doza de drog de dimineata devreme.
copilul - unul dintre cei multi, a tacut.
un gand imi strabate fulgerator reminiscentele cerebrale: sa dorm!
as! era doar o impresie, un test. dorea sa vada cat de mult poate intinde coarda nervilor mei de molie intr-o dimineata complet si definitiv ratata.
oare de ce am investit o avere in pat?
dormim foarte putin, de citit ne ia somnul, iar coridele amoroase se desfasoara orishiunde altundeva, caci peretii au urechi si vecinii se bat in miez de noapte. ori ca sa ne pastram resturile desirate ale libidoului, cea mai pertinenta contraindicatie e sa faci dragoste in dormitorul nostru.
pe care dormitor, foarte studiat si amenajat incat sa-ti ofere relaxarea mult dorita, dupa principiile feng-shui occidental, il vizitam rar, scurt si repede, fara sa apucam sa ne vorbim, cu spaima ca se termina in curand cu binele si vor incepe pehlivanii sa bata pas de defilare un etaj mai sus, sau ca micu' ne va alerta in cazul in care am fi fost adormiti, prin tipete stridente de tignal uman. e scris in stele, se va face ceas desteptator cand va fi mare.
inca o gura de cafea. rece.
de cand dau din degete si sunt atenta la ce nu se mai aude prin babyphone, si cafeaua ma dezamageste. sunt de departe prea comoda s-o reincalzesc. oricum cea calda cauzeaza riduri, iar fata mea nu se mai distinge de cearcane, de ce sa-i mai dam un motiv in plus sa se rideze.
ca veni vorba de riduri. m-am machiat. nu ridurile, ci mi-am pictat ochii, in negru amenintator, o dunga de razboi. acum stiu sigur ca-i am, si daca nu-i reperez imediat pe figura-mi sifonata de nesomn, stiu ca trebuie sa ma orientez dupa doua dungi orizontale, negre, late. restul nu conteaza. am sa pun si ruj. ca sa aiba omul ce alege din fata mea. la ce sa se uite, la buze ticlam, languroase si limba inveninata sau la ochi camuflati si privire nefocalizata.
in 20 de minute incepe nebunia. vor da navala hunii de la mansarda. vor devaliza frigiderul in cautari frenetice de cutii de lapte, vor teroriza cuptorul cu microunde, se vor bate pentru scaunul cu perna albastra, doar ca sa-si faca in ciuda, vor rasturna cana denlapte cu ciocolata pe masa, pe gresie, pe unde-o fi, si vor da vina unii pe altii. vor refuza sa mearga la toaleta, si-apoi vor face concurs cu jeturile de pipi, caci trebuie sa se exprime fiziologic amandoi in acelasi minut in aceeasi toaleta, daca se poate din aceeasi pozitie, adica tocmai unde sta celalalt. vor tipa ca din gura de sarpe ca nu vor sa se spele pe mana, vor trage apa cu o mana, in timp ce cu cealalta se vor stradui sa-si traga pantalonii pe care ii vor abandona pe drumul dintre toaleta si bucatarie. vor incepe a doua runda de racnete inghiontindu-se care sa isi ia tartina singur. si domnul tatal lor, ii va privi, pasiv, cu cana de ceai in mana, in timp ce in jurul sau al treilea razboi mondial e in plina desfasurare. a vazut episodul matinal de atatea ori incat asteapta ca regizorul sa introduca un element de noutate, care sa-l faca sa se rupa de rutina sa galagioasa.
iar eu n-am sa fiu de fata sa ma rastesc la ei sau sa-i trag de urechi.
am terminat cafeaua, imi pun rujul si cizmele si ma aventurez in frigul paralizant din strada, spre o noua si promitatoare zi.
buna dimineata!

ard

de cand cu slabiciunea-mi de minune (aproape -20 de kg in doua luni si o saptamana), pare ca energia mea si-a iesit din matca si se revarsa in valuri fierbande in viata-mi candva grasa si potolita. nu ca as fi fost vreodata asezata si cumpatata, mai degraba un bulgare ce devenise catamai icebergul si care prin topire... iaca, ridica nivelul "cotelor apelor Dunarii" , bulverseaza totul in jur si in adancuri. 

ard, continuu, in valvatai, fara oboseala si fara astampar. citesc, citesc, si citesc din nou, creez in toate formele de care sunt capabila, absorb ca un burete cu atata pasiune incat absorb si buretele in sine. nu-mi pun prea des intrebarea unde am sa ajung, si ce am sa las in urma. ultimele saptamani m-au invatat ca trecutul si viitorul sunt niste concepte pur umane, fabricate pentru a ne putea situa pe o axa. tot ce conteaza e "acum, aici, in mine". in clipa aceasta sunt si viitor si trecut si toate sansele, realizarile, devenirea mea, se convertesc in "hic et nunc".

imi lipseste doar elixirul curajului care sa-mi dea forta sa ma implinesc asa cum imi doresc. intr-una din zile...

niciodată nu e prea târziu

deși au trecut mai bine de 365 de zile de la ultima postare, și cu toate că primul pas era spre înapoi, mi-am luat inima în dinți, și, pe românește, ca racul, cu o vestită cântăreață de muzică populară în gând, am redecorat blogul. pe curând, deci! ah, și nu uitați și mâine e o zi, dar m-am străduit de azi:)

sirop de zmeura sau coca-cola

simt inca in nari abur de emotie si caldura aplauzelor in palme...
a trait un moment magic. am fost la circ.
sunt poate hormonii de sarcina, sau poate asa sunt eu, suflet de artist pe undeva prin strafunduri care se cutremura si freamata la orice forma de exprimare artistica.
am fost la circ, dupa cum spuneam, impreuna cu spiridusii si tati al nostru. ne-am pornit cu un entuziasm limitat, ca sa spun asa, aproape inexistent. o vreme rece de mijloc de octombrie, intr-un oras parasit, cu copaci zgribuliti si masini grabite.
wiener cirkus.
o cupola micuta si muzica de ambianta din anii 50, cativa ponei scosi intr-un tarc spre deliciul copiilor. o tanti batrana la casa. un clovn la intrare. si...
in spatele musamalei rosii, innodata cu snururi groase de plastic... incepe magia!
in intunericul cupolei se auzeau doar glascioare de prichindei incantati de lumina misterioasa ce invaluia arena. covorul rosu, stelutele albe, reflectoare jucause.
si-apoi a inceput spectacolul. aveam lacrimi in ochi, dupa cum am si acum cand imi amintesc. nu tin minte sa ma mai fi atins vreodata atat de profund intrarea in scena a unui clovn. sufletul spectacolului.
citeam o fericire stranie in ochii lui bruno. fascinat, dadea din capsor, dansa pe scaun, traia momentele. uneori nu artistii erau interesanti, ci ceea ce se intampla in spatele scenei. artistii si animalele intrau in arena prin stanga noastra, sau direct sub nasucul lui. s-a amuzat copios. striga "bravo" si aplauda, cateodata spontan, cateodata inghiontit. era atat de furat de peisaj si atat de dezamagit can se termina vreun numar...
sacha ... el descoperea pentru prima data un spectacol in adevaratul sens al cuvantului. si ce apreciere mai grozava ii trebuie unui spctacol altul decat ochii scufundati in mirarea lumii ai unui copil fermecat?
am plans - probabil ca lumea ma credea nebuna - si cu greu m-am putut stapani la final sa nu ma ridic in picioare si sa aplaud la scena deschisa. nu se face... flamanzii sunt rigizi si nu stiu nici sa aplaude, nici sa se manifeste... si ce satisfactie mai mare pot avea circarii decata tunci cand aplauzele se succed in valuri?
o mana de oameni, un suflet imens, o pasiune care acopera cu succes toate imperfectiunile sau poticnelile, o dedicatie cum rar ti-e dat sa mai traiesti in zilele noastre, o strangere de mana la final din partea directorului de circ si a clovnului. sunt convinsa ca toate astea ii vor ramane cel putin lui bruno in suflet.
ii doresc din inima sa iubeasca artistii de circ, sa-i aprecieze si sa nu-i fie teama sa traiasca alaturi de ei, mereu cu aceeasi ochi de copil si suflet pur, neintinat de spiritul comercializant al vietii cotidiene, toate aventurile sub cupola...
printre lacrimi, la iesire, cu barba tremuranda de emotie si apreciere si neputinta - caci nu aveam nici un alt mod la indemana de-a-mi arata aprecierea si recunostinta pentru momentele magice traite, am ingaimat un :"c'a ete tres impresionant!"si as fi vrut sa adaug atatea!

a fost o picatura de sirop de zmeura, preparat cu atata grija, dragoste si pasiune de bunica pentru nepoteii ei, balsam pentru sufletel in zilele reci de iarna, intr-un vartej de coca-cola cotidian...

inainte de 1 octombrie

inainte de intai octombrie trebuia sa prezint un plan de actiune pe luna septembrie. asa cerea leapsha. nici nu stiu unde cand si cum s-a dus septembrie si abia daca pot sa cred ca maine suntem in octombrie, d-apoi sa mai am si planuri.

ori pe octombrie nici macar nu aveam planuri prevazute. vom merge cu vantul si cu valul. o sa icnercam sa crestem cum trebuie, sa dormim noptile si poate in pespectiva asta, sa cumparam o saltea:) ca doar copiii au pat supraetajat. noi dormim in pod...

de trei luni in coace... gura doar ca-i tace...
nu ca n-as fi avut ce scrie, doar ca mi-am gasit motive la infinit sa n-o fac. e si scrisul o forma de educatie a vointei. nu ajunge sa ai talent, scrisul seexerseaza ca orisice alta indeletnicire.

insa eu am un mare noroc cu prietenii care ma atentioneaza ca m-am lasat de izbeliste, ca mi-am lasat in paragina gradina cu idei si ca ar fi cazul sa ma apuc de o curatenie de toamna in ograda.

asadar, pe scurt 10 lucruri pe care le-am facut in ultimele 3 luni:
1. am suferit din cauza balonului. nopti lungi de indigestii, regurgitari, accese de acid, senzatii de voma, nedormit si frustrari de toate felurile.

2. am petrecut o vacanta de vis in turcia. am platit si pielea d epe noi, dar nu regretam absolut nici o secunda. doar poate ca a fost atat de scurta, desi 10 zile e o perioada... mai mult decat decenta.

3. am ramas insarcinata fara sa planificam asta, dintr-o incercare si atat. abia acum incep sa ma obisnuiesc cu gandul desi s-a intamplat pe 25 iulie dupa telejurnal si am facut un test pe 11 august. azi are fix 8 saptamani implinite si nici vorba de greturi. sa speram ca asa ramane si in continuare caci mi-am platit tributul pe vremea cand adaposteam balonul. bilant dupa 6 luni si 10 zile: 72.5kg dupa o dezhidratare infernala de 3 zile. imi dau voie sa urc pana la 74+ un pic. si-apoi... incepe regimul diabetic.

4. am scos balonul in urgenta si... de o saptamana ma simt alt om. mi-am revenit la old self. cu bruno tot nu gasesc loc de intelegere, dar o pun pe seama sarcinii si nu a indaratniciei lui.

5. a inceput scoala. ma uit cum au crescut micii mei paraziti (mananca si dorm si nu produc nimic decat zambete si nervi) si-mi spun ca in curand n-o sa mai am vreme nici de tv, nici de calculator, nici de forum nici de nici unele....

6.mi s-a prelungit contractul. e tot unul temporar si se termina atat de aiurea incat nu voi beneficia decat de dreptul de prenatal. eventualitatea unui contract fix nu exista... nu sunt tampiti sa-mi ofere un contract fix cand am o maternitate in fata.

7. mi-am dat seama ca am trait si traiesc intr-o lume in care singurul parametru concret sunt principiile mele morale, preluate de la mama si de la tata si la care nu sunt pregatita sa renunt doar pentru ca restul asa gasesc de cuviinta. ma felicit ca sunt dintr-o bucata, butuc chiar, si ca nu ma sufla, cel putin pana la proba contrarie, vantul schimbarilor.

si se pare ca nu am 10 lucruri de care sa-mi amintesc. bune si 8. mai tarziu am sa scriu despre cele 10 lucruri care vreaus a le fac pana in octombrie.

partea a treia

am pus haine la calcat. calc de doua ore si mi s-a luat. e sarcina casnica cea mai prost cotata la bursa familiala.
am luat pauza caci dupa doua ore masinaria de aburi dadea rateuri si calcaiele mele se rebeleaza.
azi e zi de schimbat dulapuri.
garderoba de iarna la pivnita, cea de vara pe etalaj.
sacha reia toalele lui bruno, bruno ne ingorapa financiar cu tinuta de vara.
eu descopar haine care nici nu mai stiam ca le am sau ca le-as fi avut vreodata. nah, uniforma, ce sa-i faci!

la 66, parca asta urmeaza, pun ZUMBA! ceam mai haioasa dracovenie descoperita vreodata in materie de fitness. la 67 pun bicicleta eliptica pe care am luat-o si pe care n-am folosit-o veci. dar mai e timp.

alaltaieri am avut program de dat afara. de ce?mister. s-a oprit cum a pornit. gravida nu-s. poate doar de la vise erotice care nu le am.

miroase a ars... e calcatorul.
revin. poate-mi mai amintesc niste treburi care le-am facut in astea doua luni aproape de pauza.

ps. ieri am iesit cu soacra in parc. frate, si sa am trei copii bebelusi m-as descurca mai usor cu ei decat cu ea... dar asta e alt episod. principalul e ca am supravietuit toti!