am fost la makro.
eu si bruno si atat. tati era la antrenament. ne-am descotorosit repede de sacha care vroia sa doarma, asa ca, pe furis, pe nevazutelea, cu psssssssst pe gura, am evadat in lumea mare. eu si fiu-meu.
cand sutem doar noi doi, e aproape un vis. e cuminte si intelept. cand il ajung nerabdarile din urma, insa, e un razboi continuu cu priviri si strangeri de mana.
deci, am luat masina si am parcat in fata magazinului. de acasa am pornit chitita ca nu voi face mari cumparaturi. domnul sot mi-a lasat o rezerva, eu am lasat jumate acasa. mi-am luat si o plasa si o punga izoterma. aveam deja planul in cap: cumparaturi pentru masa de duminica, posibil mesele de duminica si gata. apoi rasfat la restaurant. eu si fiu-meu.
am fost atat de prost inspirata... era vineri! e inca. zi de mare aglomeratie urbana, cand toti locuitorii belgiei se aduna la casele din makro!
cumparaturile le-am facut relativ repede. curajosul lu' mama cara cu abnegatie sacul mare rosu in care aruncam din cand in cand cate o cutie de carne, o punga de croisanti inghetati. ne-am asezat la coada...
acolo s-a cam schimbat situatia. si ma gandeam in mintea mea de mama cu un sac plin de produse, ca mi se terminau rabdarile in viteza luminii, si cu fiecare carut pe care una din angajate il retragea din rand pe motiv ca sunt doar doua produse - my ass - imi venea sa urlu ca-s niste incompetenti! am intelegere pentru batrani, dar daca au de facut cumparaturi au la dispozitie o saptamana intreaga, nu e obligatoriu sa incurce circulatia vineri seara pe ultimele minute inainea inchiderii magazinului. la fel si cei care-si aprovizioneaza magazinele... si de fapt imi venea s-o bag undeva pe tanti aia intepata si sa-i spun ca am doar o plasa cu 5 produse si un copil obosit dupa mine. n-am facut-o... am preferat sa-l strang pe bruno de mana pana i s-a albit incheietura pentru ca se catara incontinuu pe carutul din fata, iar proprietarul temporar nu se arata deloc amabil.
am marcat, achitat si plecat la restaurant.
bruno ma ajuta cu entuziasm. a carat el tava, a tinut tacamurile. ii atarna haina pe umeri, se impiedica in proprii adidasi, dar ma ascuta. era rost de "mniam-mniam".
la casa tanti s-a uitat la el, si zice: vai, ce cuminte poti tu sa mai fii la ora asta!
bruno i-a zambit si-a sarit pe sticla cu apa. aproape m-a daramat cu totul.
ne-am asezat, am mancat. am impartit ca pe vremuri de saracie lucie: trei rulouri de peste pentru bruno, doua pentru mine, si friti. un bol pentru bruno, 3 fire pentru mine!
o doamna, - hmm hmm-, se uita la mine lung. e o incercare sa mananci cu balonul dupa tine in restaurant cand cineva te studiaza. de unde am mancat foarte putin, am impartit mancarea in imbucaturi minuscule - nici nu-mi vine sa cred ca sunt in stare - si-am rumegat ca o ruminanta constiincioasa!
totul a culminat si sfarsit cu: "mama, pipi doen", cand m-am ridicat de la masa ca o vijelie, cu tot cu plasa cu 5 produse care cantareau vreo 10kg, cu copilul zburatacind prin restaurant, ca in final, cu zizi revarsata peste toaleta sa se intoarca spre mine, sa ridice din umeri si sa spuna pe un ton smerit: "niet doen"!
acasa s-a produs si pipi.
a baut si lapte.
s-a varat in pat.
pentru mine fu o victorie: prima data in 3 saptamani, singura in fata farfuriei intr-un restaurant, cu ochi fixati pe mine, si fara sa cedez impulsului de-a ma imbuiba si cu care ma lupt indaratnic inca.
pentru bruno, o lectie. poate fi cuminte si ascultator, trebuie doar sa-l fac sa se simta util.
de fapt, n-a fost mare lucru. dar... un pas pe luna...
