6 saptamani

si ca orice poveste de "dragoste", odiseea balonului are si ea momentele mai putin fericite... sau mai degraba atat de nefericite incat ma mana de la spate cu biciul sa ma urc pe bicileta si sa merg la sala. pentru ca daca fizica nu ne ajuta, stiinta ramane neputincioasa, tot ce mai ramane de facut e sa tragem tare pe psihic.

uneori, cand ma recitesc, am senzatia ca scriu blogul unei obsedate, cand in fond, dac as fi cinstita cu mine, as recunoaste ca pentru mine situatiile, lucrurile si oamenii, pot fi doar albi si negri.

azi sunt un om negru. toata saptamana am fost, si balonul, o bulina neagra. si cantarul... un hau imens si nedescris de negru.

adanc, foarte adanc, in stafundurile eu-lui meu, stiu - dar nu e pentru toate zilele, si deci maine am sa neg cu aplomb - ca cer uneori prea mult, alte ori prea putin de la mine, ca sunt in general o perfectionista care frizeaza frustrata clasica, inconsecventa si enervanta - si ca, in zile ca cele pe care le-am trait saptamana asta, imi vine sa cred ce-mi repeta mama ca o mica chinezoiaca ce nu este:"eh, mama, lasa ca vezi tu ca se pune totul inapoi!"

de o saptamana cantarul sta... acul e intepenit, ba mai mult, indrazneste sa urce din nou spre 79.

ca sa nu stau cu mainile in san, mi-am obligat domnul sot sa-mi cumpere echipament de sala, sa ma ia de mana, sa ma duca acolo, sa ma astepte si sa ma laude pe urma pentru cele 327 de calorii cheltuite cu intelepciune pe masinarii cardio, sa imi ridice statuie ca a doua zi, libera fiind, m-am dus singura, si ca azi, - el inca nu stie - am scos bici de camera de la naftalina si-am tras de pedale vreme de 20 de minute pana ce mi-a sarit ritmul cardiac in tavan...

dar nu stie nici ca in prealabil am mancat seminte, am infulecat salata de fructe, salata de paste (evident peste cele 150 de grame regulamentare, caci porcul meu de stomac, sau stomacul meu de porc mistret pare ca se largeste suficient cat sa ma scoata din sarite si sa nu ajung din nou la senzatia de saturatie) si nici ca imi vine sa mananc incontinuu...

iar ca sa fiu convinsa ca am scuze, am facut o lista cu ce se intampla de o luna incoace in viata mea:

1. m-am intors la serviciu, la ore de munca total aiuristice cu treziri in toiul noptii;

2. bruno si sacha au trecut de manuta prin bronsita, streptoocc, otita, dinti, gastroenteroviroza. tocmai incheiem ultimul episod de voma si diaree la bruno, cu o cura de motilium...(tin sa multumesc pe aceasta cale pediatrei careia am sa-i ridic statuie in fata casei pentru toate explicatiile care mi le da ca la tembeli, dar de care am atata nevoie!)

3. am rezervat o vacanta... si nu prea ni se arata din ce o plati. caci de-ar fi dupa mine, as renunta la ea, dar...mi-ar parea rau pe urma.

4. am atacuri de panica in parcarea aeroportului. de cate ori se ridica un cargo deasupra capului meu sunt convinsa ca pica... se prabuseste peste mine iar eu nu apuc sa le spun copiilor cat de mult ii iubesc...

concluzie: astenia de primavara exista, imunitatea e scazuta la iesirea din iarna, lipsa somnului ingrasa sau cel putin opreste procesul de slabire, frustrarea generala nu lasa timp pentru o partida de sex reusit:)

carpe diem!