precum molia

precum o molie obosita de ros gauri de nesomn toata noaptea, m-am scoborat la felinarul bucatariei si ocup in mod fraudulos cafetiera. asemenea moliei, lovita subit de o miopie avansata, nu nimeresc butonul on-off care sa-mi lumineze orizonturile inecate in ceata iernatica din gradina. in urechi, colinde de vaicareli si maraieli ale unui pui ce n-a invatat nici la 8 luni si o saptamana si doua zile, ca noaptea se doarme, nu se dezbat probleme importante pe varii tonalitati innebunitoare.
sorb o gura de cafea si-o plimb bine prin cavitatile avide de licoarea fierbinte, increzatoare ca cea din urma le va reda simturile si ca papilele dezmortite vor incepe ziua cu entuziasmul celui care-si ia doza de drog de dimineata devreme.
copilul - unul dintre cei multi, a tacut.
un gand imi strabate fulgerator reminiscentele cerebrale: sa dorm!
as! era doar o impresie, un test. dorea sa vada cat de mult poate intinde coarda nervilor mei de molie intr-o dimineata complet si definitiv ratata.
oare de ce am investit o avere in pat?
dormim foarte putin, de citit ne ia somnul, iar coridele amoroase se desfasoara orishiunde altundeva, caci peretii au urechi si vecinii se bat in miez de noapte. ori ca sa ne pastram resturile desirate ale libidoului, cea mai pertinenta contraindicatie e sa faci dragoste in dormitorul nostru.
pe care dormitor, foarte studiat si amenajat incat sa-ti ofere relaxarea mult dorita, dupa principiile feng-shui occidental, il vizitam rar, scurt si repede, fara sa apucam sa ne vorbim, cu spaima ca se termina in curand cu binele si vor incepe pehlivanii sa bata pas de defilare un etaj mai sus, sau ca micu' ne va alerta in cazul in care am fi fost adormiti, prin tipete stridente de tignal uman. e scris in stele, se va face ceas desteptator cand va fi mare.
inca o gura de cafea. rece.
de cand dau din degete si sunt atenta la ce nu se mai aude prin babyphone, si cafeaua ma dezamageste. sunt de departe prea comoda s-o reincalzesc. oricum cea calda cauzeaza riduri, iar fata mea nu se mai distinge de cearcane, de ce sa-i mai dam un motiv in plus sa se rideze.
ca veni vorba de riduri. m-am machiat. nu ridurile, ci mi-am pictat ochii, in negru amenintator, o dunga de razboi. acum stiu sigur ca-i am, si daca nu-i reperez imediat pe figura-mi sifonata de nesomn, stiu ca trebuie sa ma orientez dupa doua dungi orizontale, negre, late. restul nu conteaza. am sa pun si ruj. ca sa aiba omul ce alege din fata mea. la ce sa se uite, la buze ticlam, languroase si limba inveninata sau la ochi camuflati si privire nefocalizata.
in 20 de minute incepe nebunia. vor da navala hunii de la mansarda. vor devaliza frigiderul in cautari frenetice de cutii de lapte, vor teroriza cuptorul cu microunde, se vor bate pentru scaunul cu perna albastra, doar ca sa-si faca in ciuda, vor rasturna cana denlapte cu ciocolata pe masa, pe gresie, pe unde-o fi, si vor da vina unii pe altii. vor refuza sa mearga la toaleta, si-apoi vor face concurs cu jeturile de pipi, caci trebuie sa se exprime fiziologic amandoi in acelasi minut in aceeasi toaleta, daca se poate din aceeasi pozitie, adica tocmai unde sta celalalt. vor tipa ca din gura de sarpe ca nu vor sa se spele pe mana, vor trage apa cu o mana, in timp ce cu cealalta se vor stradui sa-si traga pantalonii pe care ii vor abandona pe drumul dintre toaleta si bucatarie. vor incepe a doua runda de racnete inghiontindu-se care sa isi ia tartina singur. si domnul tatal lor, ii va privi, pasiv, cu cana de ceai in mana, in timp ce in jurul sau al treilea razboi mondial e in plina desfasurare. a vazut episodul matinal de atatea ori incat asteapta ca regizorul sa introduca un element de noutate, care sa-l faca sa se rupa de rutina sa galagioasa.
iar eu n-am sa fiu de fata sa ma rastesc la ei sau sa-i trag de urechi.
am terminat cafeaua, imi pun rujul si cizmele si ma aventurez in frigul paralizant din strada, spre o noua si promitatoare zi.
buna dimineata!