ziua 3

orice minune tine trei zile.
asa ca sper ca azi e ultima zi de cosmar pe fata.
am varsat in astea 3 zile cat n-am varsat in viata mea.
mi-am inghitit cuvintele in mijloc de crampa, am respirat adanc si-am injurat la finalul fiecarei propozitii.
e un efort, frate, sa vorbesti. nu-mi inchipuiam ca vorbesc din stomac totusi...

ieri am baut in 2 ture cate 100 de ml de suc de fructe pregatit de domnul sot. ma rog, aia era cantitatea initiala, ca pana la final eu am baut vreo doua guri si copiii se certau de la paharul meu. deci: nah si tie na si tie...

azi am mancat un activia. natur, zice domnul sot. eu pot sa jur ca pusese zahar in el. mi-a explicat el pe urma ca de la atata varsat suc gastric si apa o sa mi se para limonada. si fix asa este:)

am baut si supa la plic strecurata. jumate de cana. a durat ceva pana am bagat-o in fizic. inca am scarmanarea aia in capul stomacului.

cu medicul n-am mai vorbit. vineri seara i-am zis ca e suportabil, ca nu tre sa ajung la spital si ... gata. pt banii cati i-am dat sa sufar, ar putea macar chitanta sa-mi dea. dar n-am. am numai certificatul de garantie al balonului si un cartonas cu: my name is and i am ballooned:))

in seara asta am sa beau suc de fructe. ce gustos.:) de fapt nu mi-e foame. si cred ca sunt putin derutata cand vad ca ziua mea, fara mancare,d evine mai lunga. ramane timp mai mult pentru dormit de exemplu. sau pentru altceva. e totusi o diferenta sa nu-ti ocupi constant creierul cu: hmmm, oare ce-as manca...

leapsa - o dam mai departe cui o vrea:)

SUNT: vesela, transanta, incapatanata.

AS VREA: samergem in vacanta undeva in "tarile calde". asta ar insemna ca s-au rezolvat problemele la servici:)

PASTREZ: maruntisuri din locurile vizitate si primele opere de arta ale lui Bruno.

MI-AS FI DORIT: sa fi fost 5 minute mai desteapta si sa nu sacrific un an din viata degeaba.

NU IMI PLACE: sa mis e ceara parerea, sa imi fie ignorata si apoi sa aud: da, ai avut dreptate!

MA TEM: de apeluri telefonice neasteptate, de pe numere necunoscute.

AUD: absolut totul! am niste urechi infernale...defect profesional.

IMI PARE RAU: ca timpul trece atat de repede.

IMI PLAC: cartofii prajiti, ciocolata, biscuitii cu unt, diminetile tarzii de care nu am parte.

NU SUNT: pretentioasa dar tinla confortul meu.

DANSEZ: oriunde ma apuca, chiar si la servici.

NICIODATA: nu exista pentru mine.

RAR: ascult muzica clasica.

PLANG: de nervi, de ciuda, de stres, de neputinta si la filme cu animale.

NU SUNT INTOTDEAUNA: cea mai placuta fiinta de pe terra. am si eu zilele mele de NU.

NU IMI PLACE DE MINE: cand fac o obsesie din ce zic altii.

SUNT CONFUZA: daca regulile se schimba de pe o zi pe alta, dar imi revin repede.

AM NEVOIE: de sotul si copiii mei cu care-mi impart universul.

AR TREBUI: sa fiu mai tandra, mai sensibila, mai feminina?

ma numesc miri si am un balon!

azi e prima zi a restului vietii mele.
mi-au pus un balon intreagastric.
o ecperienta de-a dreptul de file stiintifico-fantastice pentru ca totul s-a petrecut repede si fara anestezie. putin spray pe gat ca sa poa sa treaca endoscopul si balonul in sine. oribila senzatie! n-as vrea sa mai am vreodata parte de e dar... se va mai petrece o data la... iesire.
am senzatii de voma in continuu.
fac eforturi supraomenesti sa nu dau afara. oricum nu am ce.
am varsat de doua ori deja. apa si dezinfectantul din stomac. ma simt bine dupa, vreo 2 minute. apoi iar incepe balul. nu pot sta asezata, nici intinsa, nici pe lateral nici sa umblu. adica fizic, pot sa le fac pe toate, senzatia de voma ma obliga sa stau cuminte.
iau pastile si supozitoare sa tin spasmele sub control.

ma felicit ca am avut curajul!
ma felicit ca am facut-o fara anestezie!
si-mi iubesc enom domnul sot care a stat langa mine in niste momente absolut lipsite de orice urma de sezualitate.

si le multumesc roxanei si lui claudiu ca au avut grija de micii mei azi. cu toate "neajunsurile" pe care le-am lasat acasa. (gen scutece, fructe si alte cele)

nu mai pot scrie. revin maine.

e carnaval!

e carnaval!

si ne conformam!

am primit un mesaj important de la juf de la scoala: vineri, 20.02, sarbatorim carnavalul. va rugam sa trimiteti copiii costumati la scoala.

uiiuiuiu!

bruno nu suporta mascarile. nu se lasa si pace. nici imbracat, nici pictat... nimic.

taica-sau e contra. nu trebuie costum. e mic. nu pricepe.

eu, incapatanata. cum, sa mearga la scoala, toti copiii sa fie frumos imbracati si el sa lungeasca ochii? nici vorba.

pornim la vanatoare de costume pe ultima suta de metri. intre doua opriri pe drumul spre "serviciul" lui sacha, facem o halta si intr-un magazin de jucarii. nimic interesant. un costum de indian...

eu vroiam clown. colorat si vesel.

bun si indianul. scump, ma gadila la portofel dar e o investitie buna. o sa-l poarte si la anul, si-l pasam si lui frate-sau.

si pene? de unde pene? unde s-a mai vazut indian fara pene?

rascolim etajere.

pene colorate!

si pentru sacha?

sacha e prea mic, nu pricepe.

cum, nici el nu pricepe?

n-avem bani.

si cu el nu ne scoatem investitia. nu vine al treilea prea curand.

fara costum pentru sacha atunci...

am ajuns acasa linistiti ca vom avea un indian pe azi. (toate astea se petreceau miercuri)

bruno scoate hainele din ambalaj.

dau sa-l imbrac.

tipete, urlete, ascuns prin colturi.

ma enervez.

tip.

el si mai tare.

domnul sot ma intreaba ce i-am facut.

nimic. am incercat doar sa-l imbrac.
lacrimi de crocodil.

am invins.

stiu ca asa face de fiecare data.

in plus a inceput sa smulga penele din salba de ciuda.

i le iau.

il dezbrac.

isi bea bibe, somn.

joi, ieri, nu le-a vazut. dar... a venit mascat acasa. aveam un soricel. unul dragut. cu ochii mari.

am ajuns franta de la servici. el abia se trezea seara pe la 9 seara cu ochii lui mari de soricel pictat.

mancam.

ii spun ca e un frumos si ca o sa-i placa la carnaval.

nu pare sa priceapa.

domnul sot avea dreptate.

ora 07.20, azi

e treaz de la 6.

ziua cea mare.

Carnaval!

isi bea bibele cu lapte linistit uitandu-se la tv.

il iau prin "invaluire".

intai chilotii, apoi colantii.

pantalonii de indian.

il trimit sa-si ia ugsii.

n-are chef. se tranteste in patru labe. vrea papucii cu mikey mouse.

il las.

incerc mai tarziu.

07.42

iau eu insami ugsii din dulap.

il incalt. fara figuri si refuzuri.

bluza pe gat.

ia de indian, sau cum i-o fi zicand.

cordonul...

esti un frumos! un indian foarte chipes!

penele...

le fixez pe cap.

prea mare salba.

o ajustez. in liniste. il las sa-si faca de lucru cu surubelnita si cheia de lemn.

intre timp sacha il invadeaza, tranteste toate jucariile de pamant, chitcaie si face genoflexiuni.

harmalaie ca la casa de nebuni.

penele, din nou.

stau fix.

nu se opune!

mare realizare!

il ridic sa-i arat costumatia in oglinda.

ii place.

imi incerc sansa inca o data: sa-l pictez.

pun mana pe o pensula. ii arat ce vreau sa fac.

e incantat!!! sta cumintel; cu ochii inchisi, nasucul in vant.

o dunga portocalie.

fortez putin, una alba...

hmmmm....

una mov!

gata!

indianul meu e pregatit de carnaval!

poze si...

zboara pe usa la scoala!

sacha a gasit pensula cu mov.

s-a pictat...pe cerul gurii.

si asa mi-a venit ideea:

dorky va deveni soricel!

a durat vreun sfert de ora.

pictat, sters pe fata cu manutele.

reincercat, resters...

in final...

un soricel mov!

cu o pana roshie undeva pe ceafa.

deci un soricel indian...

dar e Carnaval!

miercurea fara cuvinte

e miercuri...

dar sunt plina de cuvinte, de toate felurile si culorile!

asa ca pixul ce l-am primit cadou de la domnul sot de valentine's day: roz si cu bube in cap, bun pentru terapia contra pasagerilor frustrati. arma fatala, au spus colegii. eu spun mai degraba metoda de tortura chinezeasca...

fiindca in varful rotunjit precum globul pamantesc i-au crescut coarne. multe, elastice, cu margelute pe la capete, pe care cu putina imaginatie le poti potrivi exact intre ochii dusmanului sau... printr-o miscare de rotatie intre degete, fina, ca de expert... poti crea o cascada de clinchete iritante pana la o criza de nervi.

si domnul sot avea dreptate... ma reprezinta, sub toate aspectele.

deci, daca seaman cu un pix... cum sa stau miercurea muta? am inteles, facem economie de hartie, salvam padurea amazoniana, dar acu ce as salva? pixelii eventual, niste memorie pe hard sau mai stiu eu ce! n-as consuma curent electric, nu mi-as strica ochii, as face menaj, as transpira si as elimina toxine, as viziona telejurnalul...

neah, cine simte nevoia sa taca, sa se joace de-a sudoku, sa isi produca leziuni cu wii sau sa-si imbogateasca productia de neuroni cu brain academy. eu... trebuie sa povestesc!

in cateva zile mi s-au tras multe de la pixul asta zevzec. de la priviri admirative, la invidie copilareasca, la rautati rasiale, la adevarate hohote de ras. pentru ca subspeciile umane cu care mi se intampla sa am contact in fiecare zi, pasagerii +colegii adica, reactioneaza imprevizibil pusi in fata unor elemente scoase din decorul de circ si introduse in mediu profesional. traducere:

ora 04.30. cu pixul in mana semnez condica si notez sarguincios sarcinile pe ziua de azi. ca in fiecare zi de servici de altfel. primii colegi, mahmuri, cu ochi de broasca raioasa dorminda pe o frunza de potbal deasupra unei ape duhnind a putregai, sunt orbiti de fulgerul meu roz cu tril de bile de plastic. imi ranjesc printre dinti, imi scuipa venin in cafeaua de dimineata, imi intorc spatele si ma privesc piezis peste umar: am indraznit! am indraznit pentru a cata zeceamiia oara sa-i salut si sa le zambesc, sa rad chiar! tradare, de o mie de ori tradare! fiindca sunt o venetica si fiindca nu impart cu ei lenea proverbiala si avalansa de smiorcaieli de dimineata devreme!

putin mai tarziu ne revedem, care pe unde. aceeasi ochi de broasca, acelasi zambet al meu! bonus, le servesc si cateva poante cu strambaturi si fete de clown. ca sa-i aduc pe culmi ecstatice... le var pixul sub nas!

iar ei, cuprinsi de panica, se lasa pe spate, ciulesc urechile, se pregatesc de atac...

de cealalta parte a barierei, pasagerii. cei cu dintii nespalati la 5 dimineata pe care imi vine sa-i agat de coada avionului cu gura deschisa cand se desfasoara de-icing-ul ! (imi urasc pasagerii si colegii care nu se spala pe dinti dimineata!)

pasagerii, deci, care ma privesc cu intelegere si-mi repeta in fiecare zori de zi ca... e devreme, nu? si probabil de aceea nu au rezervarile in ordine sau citesc eu prea exact cantarul, ma iau de vizele lor din pasaport... poate sunt inca adormita, sau poate am dormit pe-o ureche?

si-atunci, cu un naduf de nedescris, scot pixul meu roz din buzunar, le zvarl imaginar o bulina intre ochi, imi luminez fata, latesc zambetul roata capul si le explic, zdranganing din bilele mele enervante, ca unor netoti, ca drumul cel mai scurt intre A si B e linia dreapta.

si-apoi ma trantesc satisfacuta pe scaun. caci toate acestea trebuiau spuse cu aplomb, de sus in jos, impozant si convingator, inspir adanc, deschid bratele larg si rostesc, cat de sexi imaginabil posibil: next please, volgende, suivant!

dar am avut parte si de specimene rare. prea rare. care s-au bucurat de mica mea sclipire roz si care si-ar fi dorit un asemenea pix pentru ei. oameni care iubesc culoarea sau care ar fi facut-o cadou mai departe unor altor oameni care ar avea nevoie de ea.

si ma simt atat de importanta, pentru ca daca intr-adevar pixul asta ma reprezinta, si exista atatia alti pasageri care l-ar lua cu ei acasa... prin tranzitie, poate, pasagerii m-ar lua cu ei acasa, in bagaje, in geamantane...

iar daca toate acestea au fost despre un pix (oare?) cum sa raman muta, tacuta si crispata, fie ea si intr-o zi de miercuri?

din a sasea incercare

si uite-asa, pentru a sasea oara ma pornesc sa scriu memorabile randuri care ma vor duce pe culmi de glorie in mintea cititorilor si a criticilor virtuali...

a sasea oara (deci de doua ori trei) fiindca de fiecare data pana acum am uitat sa salvez mesajul, nu mi-am mai gasit domeniu si nici numele de utilizator. nitel imprastiata, dar plina de ganduri bune si avant pionieresc nu scap nici o ocazie sa ma incurc in propria-mi stiinta si sa-mi dau cu stangu-n dreptu'...

asadar, am furat cu nesimtire locatia de la una din prietenele virtuale, am aplicat o operatie estetica pe fond inchis sa nu se vada oribilul plagiat de forma, am adaugat o preaminunata fotografie si astept intr-un colt de site sa ma loveasca, absolut nemilos, fatal chiar, inspiratia de care povesteam mai sus.

caci... despre ce as putea sa scriu? toti prietenii mei au un blog, toti redacteaza pe nerasuflatelea, explica si expun cu foarte mare convingere idei si ganduri si toti acesti prieteni ai mei au cititori. eu nu stiu daca si nu pot decat sa sper ca intr-o zi cineva va fi incantat sa dea un ochi in albia mea de spalat rufele de mana, de lemn, de la mama de-acasa, din popor, si ca va savura experientele mele - in marea lor majoritate reale cu o tenta de fantastic - si ca va trece cu usurinta peste greselile de dactilografie, peste lipsa de sedile si a constructiilor redundante...

deci, daca aveti curajul, ramaneti cu mine. daca aveti curajul, parasiti-ma, dar reveniti sa va clatiti sufletul si sa vedeti ca mai sunt si altii ca voi si ca problemele de care va loviti la fiecare pas nu sunt unice si exclusiv dedicate voua, ci ca... mai exista cel putin o persoana in cele doua lumi paralele care impartaseste aceleasi experiente...

dar daca va incumetati, zambiti! sunteti bineveniti doar cu zambetul pe buze. incruntatii, suparatii, furiosii, frustratii, agresivii and co sunt rugati sa se strambe prin alte pagini de blog.

et voilà,

on y va!

din a cincea incercare...

de ceva vreme incoace ma bantuie un gand razlet fara incetare. un fel de obsesie enervanta si redundanta... dar sunt o persoana ocupata, cu o viata plina, aparent satisfacuta si echilibrata, si fara vreun motiv clar si bine definit pe un fundal psihic destabilizat pentru care as ceda iritantei idei cum ca ... ar trebui sa scriu ca sa-mi alung demonii (pe care nu-i am si nici nu as recunoaste vreodata ca ii posed).

asadar, sa scriu. despre ce... despre cine... de ce... ?

despre tot ce mi s-ar parea interesant. despre pisicile mele gripate, despre copiii mei certareti, despre domnul sot cel calm, despre munca mea din "casa de nebuni", despre ce as vrea si despre ce nu vreau. poate despre ce simt? sa mai adaug o fotografie, ceva, sa-mi colorez gandurile poliglote care se izbesc de tot soiul de bariere de expresie intr-o multime (nu vida) de limbi straine pe care le-as vehicula aproape cu maiestrie...

si iata cum talmes-balmesul meu prinde viata. si cum nu-mi pasa de greselile de gramatica ce m-au urmarit o adolescenta intreaga (o alta obsesie). dar imi pasa de imaginea dedincolo de gramatica mea proprie si personala din scriitura mea bombardata de cuvinte scrise fara pauza si aproximativ corect. iertare deci, ochilor sensibili care s-ar putea simti lezati in cunostintele lor superioare in ale scrisului...

si...

sa purcedem...